Sunt încântat să anunț lansarea portofoliului meu digital, o colecție de lucrări și proiecte pe care le-am realizat în ultima perioadă.
De-a lungul ultimilor 3 ani în care m-am focusat foarte mult pe fotografia de produs în special pe fotografia culinară am întâlnit vrute și nevrute. Tot felul de experiențe care m-au ajutat să cresc mai mult, să livrez mai calitativ și să-mi setez obiective mai concrete.
Fotografia culinară are în backstage un proces creativ foarte complex ce colaborează foarte eficient cu o organizare calitativă.
Astfel, am selectat cele mai bune fotografii din „my cold portfolio” și le-am organizat în 5 categorii disticte:
Art Food
Fotografiile din categoria Art Food, reprezintă o abordare artistică pentru prezentarea preparatelor, fiecare având o poveste, cu o tematică și un scenariu.
De obicei acest tip de fotografie este solicitat atunci când un restaurant este în primă fază de proiect și dorește să-și creeze primul meniu și primul site sau restaurantul are deja un istoric și dorește să schimbe meniul vechi cu upgrade la pozele de pe site.
Întotdeauna, ședința foto din restaurant este precedată de o vizită la locație pentru a o analiza, pentru a discuta despre conceptul pe care clientul dorește să-l dezvolte, despre povestea din fotografie, cât și despre stilul de editare al fotografiei. Ca urmare a acestui proces clientul primește un mood-board, un plan vizual cum îmi mai place să-i zic.
Fine Dining
Fine dining este despre calitatea din cele mai importante zone ale unui restaurant, MENIU-SERVIRE-ATMOSFERĂ unde se discută doar în termeni de CREATIVITATE, INGREDIENTE ȘI GUST. Secretul principal în acest tip de fotografie este chimia pe care o stabilești cu CREATORUL preparatului (chef-ul), cât și înțelegerea poveștii restaurantului.
Social Media Food
De cele mai multe ori oamenii accesează Social Media pentru a se relaxa prin socializare, pentru a vedea ce mai e nou, ce se mai întâplă prin oraș, ce evenimente mai apar sau ce mai face și unde se plimbă cutărică”. Astfel și abordarea din fotografia culinară trebuie să fie una adaptată la acest canal. Social Media Food este despre action-ul din farfurie, despre personalitatea preparatului, cât și despre atmosfera și activitatea din restaurant. It’s all about mood.
Black Food
Negru este despre eleganță, rafinament, prestigiu, încredere, profesionalism. Când am creat conceptul de Black Food m-am gândit la rockstar-ul din fiecare preparat și l-am scos sub lumina reflectoarelor.